Părul – Uleiul de argan are rolul de a îndepărta efectul de vârfuri tocite, hrăneşte părul uscat şi redă strălucirea acestuia. Se aplică pe toată suprafaţa firului de păr ud, sau direct pe părul uscat, doar pe vârfurile deteriorate. Mai mult, uleiul de argan are efect împotriva arderii părului sub efectul acţiunii razelor solare nocive.
Scalpul – Uleiul de argan poate constitui un tratament natural pentru prevenirea și ameliorarea mâncărimilor de la nivelul scalpului. Aplicând pe scalp seara, înainte de culcare, o cantitate mică de ulei de argan, prin tamponare cu ajutorul unei dischete demachiante, scalpul este hidratat și regenerat, uleiul de argan având proprietăți reparatorii. Ca să aibă timp suficient pentru a acţiona, este recomandat ca uleiul să rămână aplicat pe scalp cateva ore înaine de a fi îndepărtat prin spălarea părului cu șampon.
Tenul – În ciuda faptului că uleiul de argan poate părea la prima vedere un produs organic foarte uleios, acesta poate fi folosit fără griji ca și cremă pentru față, chiar și de către persoanele cu un ten mai gras sau mixt, deoarece pielea are nevoie de proprietățile benefice naturale ale sale, lăsând pielea netedă și luminoasă.
În fructul de argan există un puternic antioxidant natural ce poartă numele de tocoferol. Acesta diminuează semnele îmbătrânirii pielii, ajutând la prevenirea şi reducerea ridurilor prin efectul de hidratare la nivelul pielii.
Uleiul de argan conţine saponină, popularul „balsam natural al pielii”, care hrănește în profunzime pielea uscată. Afecţiuni ale pielii precum eczema, acneea sau psorizisul pot fi tratate natural cu ajutorul uleiului de argan, ce poate constitui un adjuvant bio.
Corpul – Uleiul de argan poate fi utilizat ca și cremă hidratantă de corp datorită proprietăților sale organice.
Mâinile – Uleiul de argan este o bună soluţie bio pentru a preveni uscarea, crăparea şi roşeaţa mâinilor. De asemenea, este un produs organic foarte bun şi pentru îngrijirea unghiilor, ajutând la creşterea rezistenţei unghiilor.
Ce conţine uleiul de argan?
Uleiul de argan este un produs bio, natural, ce conţine în principal acizi graşi nesaturați (Omega 3, Omega 6 şi Omega 9) dintre care: acidul oleic, acidul linoleic, alfa-linoleic, acidul miristic, acidul stearidonic și acidul palmitic. Uleiul de argan mai conține pe lângă acizi grași și antioxidanți, vitamina E și caroten.
Uleiul de argan se obține natural din nucile unui copac numit argan, copac care crește în anumite regiuni din Maroc, copac numit argan. Este unul dintre cei mai rari arbori din lume. Consistența de nutrimente a acestui copac este rar întâlnită și este foarte prețioasă deoarece deține proprietăți antiinflamatoare.
Uleiul de argan are în compoziția sa anumiți acizi graşi similari cu cei aflați în uleiul de măsline, însă faţă de acesta, uleiul de argan conţine de aproape 10 ori mai multă vitamina E și este, de asemenea, mai bogat în acid linoleic şi în tocoferoli, substanţe cu efect natural antioxidant puternic, ce elimină radicalii liberi şi neutralizează procesul de oxidare celulară.