sapunuri organice

Beneficiile folosirii săpunurilor organice

Folosești cu regularitate săpunuri antibacteriene? Dacă da, atunci trebuie să fi simțit efectul lor asupra pielii. În mare parte, pentru că acestea sunt de natură sintetică, fiind alcătuite din agenți de spumare pe bază de petrol, coloranți duri și conservanți periculoși. Pe de altă parte, săpunurile organice – cele care conțin doar ingrediente naturale – sunt pur și simplu mai benefice pentru piele. Glicerina, uleiurile de bază derivate din plante și uleiurile esențiale au cu totul alte efecte decât parabenii și sulfații.

Nu e deloc surprinzătoare opinia unor persoane care utilizează săpunuri organice și care spun că pielea lor se simte mai bine după ce au folosit săpunurile realizate manual. Majoritatea oamenilor folosesc săpunuri antibacteriene, deoarece consideră că îi vor feri de orice boală și germeni. Realitatea te poate șoca: săpunurile antibacteriene nu sunt, de fapt, ceea ce se spune că sunt.

De ce nu ar trebui să mai folosești săpunuri antibacteriane

Nu există suficiente dovezi științifice pentru a arăta că săpunurile antibacteriene normale sunt mai bune decât apa și săpunul simplu atunci când vorbim de prevenirea bolilor.
Avantajele săpunului antibacterian încă nu au fost dovedite, ba mai mult, tind să genereze
mai multe probleme decât soluții.

De fapt, săpunurile antibacteriene conțin anumite ingrediente chimice, inclusiv triclosan și triclocarban, care pot fi dăunătoare. Aceste substanțe chimice nu sunt sigure pentru utilizarea zilnică pe o perioadă de timp îndelungată, în special pentru copii. În realitate, unii producători au început deja să retragă din magazine produsele care conțin aceste substanțe.

Hai să vedem care sunt principalele beneficii ale săpunurilor organice:

Cele mai multe săpunuri organice nu sunt testate pe animale

Un lucru important de menționat despre săpunurile organice este niciunul dintre ingrediente sau substanțele componente nu este testat în prealabil pe animale, lucru care se întâmpla pe scară largă în trecut, în privința săpunurilor normale. Astăzi încă mai există companii (mari) de cosmetice care fac uz de această practică.

Piele mai catifelată

Săpunurile organice naturale oferă pielii o mai mare catifelare și finețe, fiind foarte potrivite pentru cei care au epiderma sensibilă sau moale. Majoritatea oamenilor adoră să folosească săpunurile organice naturale care hidratează pielea. Dacă urmezi o rutină de îngrijire a pielii, trebuie să treci la utilizarea săpunurilor organice, deoarece acestea sunt mai blânde și nu te agresează cu tot felul de chimicale nocive.

Fără substanțe chimice sau pesticide

Unul dintre cele mari avantaje ale săpunurilor organice este că acestea nu conțin substanțe chimice, îngrășăminte sau pesticide, ceea ce, automat, duce la protejarea celor care le folosesc. Fiecare ingredient este natural, fiecare plantă sau iarbă utilizate la fabricarea săpunului nu include pesticide sau substanțe chimice dăunătoare. Prin urmare, avem de-a face un ciclu de producție: consum și eliminare sănătoase. La final… culegi ce ai semănat.

Săpunurile organice sunt sigure pentru mediu

Se poate spune fără greș că săpunurile organice sunt ecologice. După cum am citit mai sus, nu sunt folosite substanțe chimice sau pesticide pentru producția lor, prin urmare acestea vor fi mult mai biodegradabile în comparație cu săpunurile sintetice antibacteriene. Acestea se degradează cu ușurință în natură, ceea ce reprezintă un plus pentru siguranța mediului.

Au proprietăți curative mai bune

Săpunurile organice pot avea proprietăți de vindecare pentru diverse afecțiuni ale pielii, precum acneea, erupțiile cutanate, eczemele și arsurile solare, deoarece conțin ingrediente naturale, cum ar fi uleiuri esențiale, aloe vera, ulei de nucă de cocos, mentă, turmeric, miere, etc.

Săpunurile organice conțin glicerină

Produsele de îngrijire a pielii produse chimic nu conțin, de regulă, glicerină, în timp ce săpunurile organice au în componență acest element hidratant natural (este și motivul pentru care, uneori, prețul săpunurilor organice poate părea mai ridicat). Glicerina ajută la menținerea hidratării pielii, fiind un element principal al săpunurilor organice. Alte două ingrediente naturale care ajută la hidratare sunt aloe vera și mierea.

Ușor de personalizat

Săpunurile organice sunt fabricate de regulă în loturi mici, deci pot fi personalizate conform cerințelor clientului. De asemenea, cei ce le aleg, au la dispoziție o varietate largă de ingrediente, arome, texturi, forme, culori și dimensiuni.

Echilibrează nivelul pH-ului

Nivelul pH-ului săpunurilor organice este de aproape 5,5, ceea ce înseamnă că sunt perfect echilibrate și delicate pentru toate tipurile de piele. Uleiul de cocos extravirgin este unul dintre ingredientele de bază, care nu numai că oferă hidratare pielii, ci menține și nivelul optim de pH al pielii.

Fără conservanți

Săpunurile antibacteriene au în compoziția lor conservanți care le cresc durata de valabilitate, dar, pe de altă parte, acestea sunt dure și pot provoca iritații ale pielii. Săpunurile organice au o durată de valabilitate limitată, însă nu conțin conservanți nocivi.

Pentru a te convinge de efectele benefice ale săpunurilor organice, încearcă gama Ma Provence de la Biorigine.ro! Săpunurile de Marsilia organice, cu glicerină, sapunurile cu unt de shea, sau cu flori de cireș, trandafiri de mai, flori de portocal, etc, sunt pe bază de uleiuri organice vegetale, pentru hrănirea și protejarea epidermei, și apă bio fructată, cu parfum natural și delicat. Nu usucă pielea și nu conțin silicon, sulfați, conservani, coloranți și parabeni.

,
Meniu